Pregledni rad
Onomastică românească. Probleme teoretice privind categoriile antroponimice: poreclă şi supranume
Camelia Firică
; Filozofski fakultet Sveučilišta u Zagrebu, Zagreb, Hrvatska
Sažetak
Vorbind despre nume în sensul larg, putem spune că el este definiţia persoanei,
este marca individualităţii, forma obligatorie de desemnare a unei persoane,
semnul cel mai caracteristic al identităţii sale, un element indispensabil şi inseparabil
al personalităţii individului, mai ales atunci când provine dintr-o poreclă.
Supranumele a servit la identificarea, la individualizarea unei persoane cu mult
înainte de apariţia numelor de familie ca factor oficial; ele evidenţiază trăsăturile
sau situaţiile particulare, individuale, concrete şi o fac în mod direct, în timp ce, în
cazul poreclelor, cu toate că şi acestea evidenţiază tocmai trăsăturile particulare, individuale,
concrete, se recurge, de regulă, la sensuri figurate. Faptul că supranumele
sunt lipsite de orice semnificaţie afectivă le dă un caracter neutru şi, în consecinţă,
utilizarea lor nu este supărătoare, ele putând fi incluse în sistemul antroponimic
obiectiv. Trecerea unei porecle în sistemul supranumelor este condiţionată, după
cum am arătat, de pierderea trăsăturii afective.
Articolul trece în revistă, pentru o mai bună înţelegere a acestor două importante
noţiuni ale antroponimiei, modul în care supranumele şi poreclele au fost
receptate de specialişti de-a lungul timpului, realizând totodată o clasificare a
celor două categorii.
Ključne riječi
poreclă; supranume; nume de familie; nume de botez; particularităţi fizice şi morale
Hrčak ID:
23119
URI
Datum izdavanja:
17.4.2008.
Posjeta: 8.860 *