Izvorni znanstveni članak
INDICATORI SPECIFICI DE EFICIENŢĂ ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR ÎN AGRICULTURĂ
Claudiu CICEA
; Academy of Economic Studies Bucharest, Romania
Jonel Subić
; Scientific Associate, Institute of Agricultural Economics, Belgrade, Republic of Serbia
Carmen TURLEA
; Academy of Economic Studies Bucharest, Romania
Sažetak
Pe plan mondial, inceputul de mileniu a fost marcat de o criză economică de mari proporţii, cu efecte în toate domeniile de activitate, comparabilă ca efecte cu cea din 1929-1933 (unii economişti consideră că actuala criză a fost mult mai puternică decât cea din secolul trecut şi numai capacitatea de răspuns prompt a minimizat efectele devastatoare). În acest context, una dintre principalele modalităţi de revitalizare economică o reprezintă creşterea eficienţei activităţii economice şi utilizarea raţională a resurselor, cu precădere în acele domenii de activitate care nu au avut o legătură directă cu criza economică mondială. Dintre acestea, locul determinant este ocupat de agricultură, considerată ca fiind
unul din cei mai importanţi vectori ai bunăstării şi dezvoltării economice. În contextul unor resurse din ce în ce mai limitate şi al unor nevoi într-o continuă multiplicare şi diversificare, problematica evaluării eficienţei în agricultură, în special pentru procesele investiţionale din acest domeniu, este vitală pentru depăşirea situaţiei actuale. Lucrarea îşi propune să analizeze problematica eficienţei activităţilor din domeniul agriculturii, cu accent pe procesul
investiţional. Autorii prezintă indicatori cu caracter general de evaluare a eficienţei în agricultură, dar şi indicatori specifici procesului investiţional. În final, este prezentat un studiu de caz concret de aplicare în practică a indicatorilor.
Ključne riječi
eficienţă; investiţiei; agricultură; effort; efect
Hrčak ID:
63011
URI
Datum izdavanja:
20.12.2010.
Posjeta: 2.944 *